25 Iul In Expozitii By

Drumul Limpede și Univoc

Ne ştim … dintotdeauna. Am scris  ce cuvânt greu pentru a descrie VĂZUTUL, privilegiul Ochiului! —adeseori despre ea. Privesc în urmă şi văd ce am scris, privesc azi la tablourile ei şi parcă nu îmbătrânesc, parcă timpul s-a strecurat printre pletele lui Beethoven ...
„Dincolo de ceea ce se vede“este ursita lui Katy Zoltan, iar aceasta este pe măsura unei patimi. De la această patimă şi de la o înrudire de taină, discretă, cu maestrul alexandru Mohi îi vin pictoriţei împlinirile. Starea sa de veghe juxtapusă fermentului cautariia dus la

esenţe plastice viguroase în compoziţii anti narative, în culorile prioritar calde, care invadează exotic planurile, în portretele de o reală şi mărturisitoare frumuseţe, asupra cărora penelul întârzie cu migală creatoare şi respect pentru legile esteticii.
Evident, nu avem de a face cu figuri „conservate“ ci mai ales cu lumina lor... Lumină aruncată asupra noastră. Lumină absorbită, concentrată voit pe spaţii reduse, reverberează subiectiv spre noi imaginea recreată a imaginii propuse. Convulsiile luminii unui gând.
Penelul se scufundă voluntar într-o geografie spirituală complexă şi selecţionează semnificaţii subtile. Eliberează şi exteriorizează cinetic sentimente. Toate sentimentele care răscolesc o inimă şi caută să exprime totul, sunt exilate în priviri dense, meditative, implicând emoţie şi reflecţie. Din acest reper înalt care vizează emoţia trăirii şi revelaţia ei, cursivitatea spunerii se continuă în sine că o cenzură a mişcării. „Verosimil şi natural“,Katy Zoltan e supusă ca noi toţi, vieţii trainde. Din acest locaş de gând scrie uneori scrisori către prieteni: „... dar să trec peste şicanele cotidiene. Rămâne însă, concretă, marea şicanare: obstrucţia. Că am /n-am talent, e o dilemă care nu mă atinge. Ştiu doar că ştiu picta, gândi asupra picturii mele şi munci pe brânci. Că am fost influenţată de Alexandru Mohi, am recunoscut şi mă simt chiar flatată. Că sunt mai mult poloneză şi nu gândesc într-un anume fel, n-am nicio vină. Înainte de `89, mă învinuiau pentru creaţie metafizică şi presa maghiară n-a scris nici un cuvânt de bine. Noroc cu saloanele medicilor şi cu doi-trei critici oneşti care m-au scos din anonimat. După revoluţie a urmat un boicot sistematic: interdicţia spre Uniunea Ariştilor Plastici, anularea unor expoziţii, colportarea criticii de culise. Ştii şi tu povestea de la Teatrul Maghiar.
Atunci, să nu mă-ntreb: ce are lumea cu mine? De ce nu mă lasă în solitudine, să-mi văd de treabă? Suntem oare chiar atât de singuri şi goi, în noi şi între noi? Suntem o societate bolnavă, bântuită de comoţii? Oricum, eu îmi văd de muncă. Cu eforturi materiale de neînchipuit. Dar suport tot mai greu cheltuielile spirituale. Şi uite, trebuie să mă confesez uneori... Poate vrei să să revezi ciclul „Beethoven“. Suita aceea se lucrări mă salvează sufleteşte şi îmi dă tăria continuării! Şi, pentru Dumnezeu, zică lumea ce-o vrea.“ (Katy Zoltan, dintr-o scrisoare către un prieten)
Iar eu, se pare că am uitat să vă spun: suntem prieteni.
ION ARCAŞ,
poet, scriitor şi jurnalist transilvănean
Super User

Nullam vel mi in eros venenatis commodo. Morbi quis sem at elit porttitor condimentum nec id risus. Mauris dictum luctus sodales.